Administrator
Data inscrierii: 26/Oct/2008
Mesaje: 85
|
|
ISENTRESS (raltegravir)
La 15 noiembrie 2007, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) a dat un aviz favorabil comercializării medicamentului Isentress (raltegravir), 400 mg, al companiei Merck Sharp & Dohme, pentru tratamentul pacienţilor adulţi experimentaţi la care se observă o replicare evidentă a HIV-1, în ciuda terapiei ARV.
Substanţa activă a Isentress este raltegravir, un inhibitor de integrază (Cod ATC: J05AX08) care blochează replicarea HIV.
Avantajul acestui medicament, folosit în combinaţie cu alte antiretrovirale, constă în abilitatea sa de a micșorează multiplicarea virusului în plasmă (încărcătura virală) şi de a mări numărul celulelor T (îndeosebi CD4) în tratamentul pacienţilor experimentaţi infectaţi cu HIV-1.
Cum funcţionează antiintegrazele
Când un virus pătrunde într-o celulă, asigură instrumentele (enzimele) necesare multiplicării sale: transcriptaza inversă, integraza şi proteaza. Spre deosebire de bacterii, de paraziţi sau de ciuperci, un virus este obligat să intre într-o celulă şi să o „exploateze”, pentru a se multiplica. El nu se poate niciodată multiplica singur. O dată ajuns în interiorul celulei, va încerca să-şi integreze patrimoniul său genetic viral (ARN viral pentru HIV) în patrimoniul genetic al celulei (ADN celular):
• După ce a intrat în limfocita T4, virusul îşi va transcrie ARN viral în ADN viral, potrivit cu ADN celular uman. Pentru aceasta, el se serveşte de un instrument: transcriptaza inversă. De aici necesitatea medicamentelor care blochează această enzimă: Retrovir (zidovudine, AZT), Viread (ténofivir), etc.
• ADN viral se va integra atunci în nucleul celular. Pentru aceasta, el se serveşte de un al doilea instrument: integraza. În această etapă intervine Isentress (raltegravir)
• Şi, de aici, se produc noi viruşi imaturi, care „se vor coace” datorită acţiunii unui al treilea instrument: proteaza. De unde necesitatea utilizării antiproteazelor, cum ar fi Kaletra (lopinavir/ritonavir), Reyataz (atazanavir), Prezista (darunavir), etc. Aceşti noi viruşi u ei înşişi o transcriptază inversă, o integrază şi o protează, care le permit să se multiplice în alte limfocite T4.
Integraza intervine la diferite nivele :
• Maturaţia ADN viral după transcriere de înspre transcriptaza inversă, ca să fie integrabil în ADN celular.
• Deplasarea ADN viral spre nucleul celulei.
• Acroşarea ADN viral pe ADN celular.
• Integrarea ADN viral în ADN celular.
Moleculele “antiintegrază” sunt molecule care se fixează direct pe integrază, pentru a o neutraliza. Integraza nu poate, deci, să îşi joace rolul de integrare a ADN viral în ADN celular uman şi multiplicarea virusului este astfel blocată.
O necunoscută rămâne, însă, privind repercusiunile pe termen lung ale antiintegrazelor, deoarece, atunci îndată ce ADN viral nu mai este integrat în ADN celular, el persistă liber sub forma unui cerc şi stă în nucleul limfocitelor T4 fără a fi distrus, pe o perioadă care nu este actualmente cunoscută.
Bariera genetică a familiei antiintegrazelor este sensibilă: dacă virusul nu este monitorizat (tratament ineficient, observanţă redusă) şi continuă să se multiplice, el poate să se modifice (să sufere mutaţii) astfel încât antiintegraza să nu mai fie eficientă. Concret, aceasta reprezintă că medicamentele antiintegrază trebuie să fie prescrise laolaltă cu alte medicamente active. Mai mult, trebuie ca observanţa (adică administrarea medicamentelor aşa cum au fost prescrise) să fie foarte bună, pentru ca încărcătura virală să fie, într-adevăr, indetectabilă (inferioară unui număr de 50 de copii/ml) şi cantitatea de viruşi în multiplicare în organism să fie prea slabă pentru a se putea semnala apariţia de viruşi rezistenţi.
Sursă : « Remaides » nr.66 – decembrie 2007
www.aides.org |
|
|
|
